Home > Proiecte locale > Treasure hunt – Roman

Oraşul Roman are parte de diverse şi numeroase schimbări, multe dintre ele fiind benefice pentru locuitorii săi. Dar nu numai faţa oraşului devine mai atractivă şi mai frumoasă: voluntarii organizaţiei People to People (PTP) Roman vor să arate tinerilor că o zi poate deveni deosebită dacă ești departe de grijile școlii și de computerul devenit indispensabil. Voluntarii PTP propun elevilor Colegiului Naţional „Roman-Vodă” să petreacă o zi în aer liber, alături de prieteni.

Astfel, a luat naştere concursul „Treasure hunting”. Așa cum sugerează şi numele competiției, elevii se vor „îmbarca” într-o expediţie prin oraş, verificându-şi cunoştinţele despre acesta şi stimulându-şi creativitatea şi spiritul de echipă. „Echipaje” de câte patru persoane vor avea şansa să-şi demontreze calităţile de căutători de comori, strădania acestora fiind răsplătită la final printr-un premiu surpriză. Dar, mai întâi, ei trebuie să dezlege ghicitori şi indicii ce îi vor ajuta să ajungă din aproape în aproape la „X-ul ce marchează locul”.

Participanţii sunt sfătuiţi să-şi valorifice la maximum inventivitatea şi isteţimea, iar fiecare echipă trebuie să aibă, obligatoriu, un aparat foto sau un telefon cu cameră, cu ajutorul căruia să arate că au dus la îndeplinire cerinţele competiției. Sunt necesare carduri cu multă memorie disponibilă. Aşa că, dacă simţiţi în vene chemarea aventurii şi vă place gustul victoriei, nu ezitaţi să vă adunaţi echipa. Cei ce doresc să participe sunt invitaţi să se înscrie pe adresa de e-mail treasurehuntroman@yahoo.com sau să contacteze reprezentanţii PTP de la clasa a XI-a A – dacă învață dimineața – sau de la clasa a X-a A – dacă învață după-amiaza. Înscrierile au loc până vineri, 16 noiembrie, iar evenimentul se va desfășura duminică, 18 noiembrie. Prin intermediul acestui proiect, nou în Roman, se doreşte implicarea elevilor în cât mai multe activităţi în aer liber, perfecte pentru a cunoaşte noi oameni, dar şi pentru a dezvolta abilităţi de comunicare și de muncă în echipă. Bineînţeles, distracţia va fi inclusă!

Ioana SOLOMON

Comments

comments