Home > Apariții în presă > „Night Bikes” la Roman – MyVoice News
4.09.2013
Alex NISTOR

„Night Bikes” la Roman

 

bikeri
Zeci de tineri romașcani au răspuns pozitiv unei invitații la mișcare sănătoasă lansată de organizația People To People International. Aceștia și-au luat bicicletele și s-au întâlnit seara în centrul orașului.
Apoi, după ce și-au dotat mijloacele de transport cu starleți, au pornit în aventura „Night Bikes”, o premieră pentru municipiul Roman. „Din păcate, starleții montați pe roți nu luminau suficient de tare și nu prea ne-a ieșit efectul dorit, însă restul planului a decurs perfect. Aproximativ 20 de tineri au participat la acest eveniment ce a presupus o plimbare pe bicicletă pe traseul cuprins între centrul municipiului, Hotelul Roman, Episcopie, Kaufland, centura ocolitoare, sediul Detașamentului de Pompieri, Parcul Municipal, centrul vechi și Poșta Roman. Trebuie să le mulțumim celor de la Poliția Locală, care ne-au escortat cu două mașini pe întreg traseul, pentru a preveni eventuale întâmplări neprevăzute. Am avut un buget mic, dar am reușit să ducem la bun sfârșit această inițiativă. Vom încerca, în viitorul apropiat, să organizăm din nou o astfel de invitație la mișcare cu bicicleta, a cărei amploare să fie mai mare. Pentru ca impactul vizual să fie deosebit, vom utiliza LED-uri pentru iluminarea roților”, au precizat reprezentanții People To People – Roman Chapter.

Comments

comments