Home > Apariții în presă > Membrii PTPI arată că au spirit civic

O zi pentru a arăta că avem spirit civic

Actiunea „Let’s do it Romania“, care va avea loc pe 25 septembrie, are ca scop ecologizarea unor zone care suferă”.Faţă de anul trecut, municipalitatea pietreană a lărgit aria de salubrizare de către voluntari.

b

Autoritătile pietrene au decis ca, în ziua de 25 septembrie, cînd o actiune de voluntariat va aduna sute sau poate mii de persoane cu spirit civic, să se strîngă deseurile din zonele-problemă din oras. Actiunea va avea loc în cadrul unui eveniment national, care vizează întretinerea mediului nepoluat. Pentru aceasta, Primăria Piatra Neamt a încheiat un parteneriat cu Asociatia „People to People Romania“, în vederea sprijinirii actiunii intitulată „Let’s do it Romania“. „În cadrul actiunii anterioare, cea din 2010, s-au mobilizat peste 600 de pietreni, care au reusit să colecteze peste o mie de saci cu deseuri, din zonele adiacente municipiului Piatra Neamt, respectiv malul rîului Bistritei (zona Strandul Tineretului), si masivul Cîrloman, zona Borzoghean, malurile pîrîului Cuiejdi, Zona Văleni si zona Cut. În acest an, pe lîngă zonele care au fost vizate anul trecut, se vor ecologiza si suprafete de pe masivul Cozla si Pietricica“, a declarat Vlad Tudor, purtător de cuvînt al Primăriei Piatra Neamt. „Let’s do it Romania“ este cel mai mare proiect de implicare socială din tară care îsi propune să mobilizeze în ziua de 25 septembrie 2011, ziua de curătenie natională, peste 500.000 de voluntari. Statisticile evenimentului de anul trecut arată faptul că peste 200.000 de voluntari au participat la curătenia de pe 25 septembrie 2010, din toate cele 41 de judete ale tării, si s-au strîns peste 550.000 de saci de deseuri. Cei care doresc să obtină mai multe informatii despre această campanie o pot face la Biblioteca tinerilor, din Piata Stefan cel Mare (vis-a-vis de Parcul Tineretului), de luni pînă vineri, între orele 15 -18, si sîmbătă între orele 11-14. Toti cei care se vor implica în actiunea „Let do it Romania“ vor primi diplome de participare. Societatea Salubritas va pune la dispozitia voluntarilor mănusi si saci de gunoi.

Sursa: http://www.monitorulneamt.ro/

Comments

comments