Home > Proiecte locale > Ajutorul nostru, bucuria lor

Centrul de copii „Iubire și speranță” a avut parte în ultima vreme de surprize frumoase din partea People to People Roman Chapter.

În luna ianuarie membrii organizației au demarat un proiect care urma să se desfășoare pe parcursul anului 2013. Astfel, PTPI-ceii au organizat de Crăciun o acțiune de fundraising, colindând casele romașcane pentru a le oferi momente plăcute copiilor de la centru.

Rezultatele acestei acțiuni au apărut imediat: cei mici, dar și cei mai mari, aveau să fie sărbătoriți prin patru petreceri, de unde tortul, cadourile și baloanele sunt nelipsite. Copiii i-au primit pe voluntarii noștri cu brațele deschise, dansând, cântând și distrându-se împreună. Până în prezent au fost organizate două petreceri: una pentru sărbătoriții din lunile ianuarie, februarie și martie, iar cea de a doua pentru cei născuti în aprilie, mai și iunie. Au mai rămas două petreceri de organizat, așa că voluntarii sunt așteptați sa se alăture!

De asemenea, pe parcursul anului școlar, Ioana Herghea, elevă în clasa a XI-a, a predat un curs de biologie și de cunoaștere a corpului uman la centrul de copii, împărtășindu-le și, de ce nu, insuflându-le copiilor o adevărată pasiune pentru știința vieții. La sfârșitul anului școlar, a avut loc festivitatea de premiere, în care voluntarii au oferit participanților diplome realizate manual, dar și premii finanțate de către PTP Roman Chapter. Copiii au fost impresionați deoarece li s-au recunoscut rezultatele și munca depusă la acest curs.

Bianca Manolache, coordonatoarea proiectelor care se desfășoară la centrul de copii „Iubire și speranță” spune faptul că unii membrii PTP își fac simțită prezența la centru constant, atât în timpul școlii, cât și în timpul vacanțelor: „Ajutăm copiii la teme în timpul școlii, iar în timpul vacanțelor încercăm să facem tot felul de activități creative și interesante, cum ar fi cursuri de engleză, scenete, activități sportive, dar și jocuri pentru cei mai mici. În curând vom organiza un nou proiect, ce va consta într-o serie de concursuri de desen, teatru, creație sau poate chiar de științe exacte.”.

„Important este să cooptăm cât mai mulți voluntari, deorece va fi nevoie de câte un juriu pentru fiecare concurs. Pentru premii și diplome vom căuta sponsori, așa că avem și aici nevoie de o echipă puternică.  Dacă vreți să aduceți un zâmbet copiilor de la centru, alăturați-vă proiectului nostru!”, adaugă Bianca Manolache.

[nggallery id=32]

Comments

comments