TURUL ROMANULUI PE BICICLETE

 

Membri ai organizaţiei “People to people”, capitolul Roman, îi aşteaptă pe toţi romaşcanii dornici să descopere sau să redescopere împrejurimile oraşului de pe bicicletă.

p

Punctul de întălnire va fi statuia lui “Roman Muşat”, sâmbătă, 10 august, la ora 9. Organizatorii estimează că vor participa la activitate în jur de 50 de tineri. “Ne-am propus un traseu care să treacă pe la puntea de peste Moldova, loc în preajma căruia am plantat în primăvară puieţi şi vrem să vedem cum au crescut. Vom trece, apoi, prin Cotu Vameş, pe la Cetatea nouă a Romanului, unde vom face un popas şi unde vor fi organizate tot felul de activităţi antrenante şi amuzante. Punctul final va fi parcul din Roman, unde organizăm o bătaie cu apă. Ne-am propus o zi în care să ne putem simţi bine, în care să socializăm, fiind aşteptaţi să participe nu doar membrii organizaţiei, ci toţi tinerii amatori de o zi cu prietenii în mijlocul naturii”, a spus Teodor Bordei, responsabil cu proiecte internaţionale în cadrul PTP Roman şi unul dintre organizatorii întâlnirii.

Sursa: www.zdr.ro

Comments

comments